vineri, 2 decembrie 2011






Fiecare ţară din zona euro are propriile datorii, iar criza se extinde pentru că investitorii îngrijoraţi cer acum dobânzi ridicate pentru a cumpăra datoriileunor ţări precum Italia. Grecia, Portugalia şi Irlanda au ajuns deja în situaţia în care nu se mai pot împrumuta la aceste costuri exorbitante, în timp ce chiar şi cea mai puternică economie din Europa, Germania, se împrumută la costuri mai mari.

Pentru a pune capăt acestei situaţii, toate cele 17 naţiuni din zona euro ar putea emite eurobonduri comune, profitându-se astfel, de solvabilitatea statelor puternice pentru a micşora costurile de împrumut ale ţărilor mai slabe. Dar cum această măsură i-ar creşte propria dobândă, Germania se împotriveşte introducerii euro-obligaţiunilor.

Banca Centrală Europeană tipăreşte bani

Centralizarea fiscalităţii europene

5. Restrângerea zonei euro

Sectorul de producţie din China s-a micşorat în noiembrie pentru prima oară în aproape trei ani,


Dacă în 2007 vindeam apartamentele la 1.000-1.200 euro/mp, astăzi, aceleaşi produse, le vindem cu 650 euro/mp“Trebuie să ne uităm la o familie cu venituri pe cartea de muncă de 1.000 de euro lunar, care pot plăti o rată de 200 de euro pentru un credit de 45.000 de euro. Aceasta este piaţa acum.

Preţul aurul va suferi curând corecţii, un moment bun pentru a investi în metalul preţios, iar dolari se va întări pe fondul a prea mult pessimism

Rezultatele unui sondaj realizat de televiziunea ZDF arată faptul că aproape 80% dintre germani refuză emiterea de eurobonduri.

Cancelarul german a adăugat că naţiunile europene au început să creeze o "uniune fiscală" cu o supraveghere bugetară riguroasă, pentru a lupta cu criza datoriilor din zona euro.
Cancelarul german a subliniat că uniunea fiscală poate fi creată doar cu anumite modificări ale tratatului actual. "Viitorul  monedei euro este inseperabil de unitatea europeană

talia va plăti pentru împrumut o dobândă de 4 – 5% 600 de miliarde de euro

n Vietnam, un programator cu experiență de senior primește circa 28.940 dolari, de aproximativ cinci ori mai puțin decât colegul său de breaslă din suedia, care are un salariu anual de 167.890 dolari. O astfel de țară este România, în  un programator senior are un salariu mediu anual de 40.000 de dolari, în timp ce un junior câștigă anual în jur de 4.700 de dolari.


1. În fiecare zi, 1% din populaţia lumii mănâncă de la McDonald's.

sigla aurie a lanţului de fast-food a fost recunoscută de 88% dintre persoane, în timp ce doar 54% au recunoscut crucea creştină.



50 mil unsold apartments in china !!! = 5 T $

900$ castig pe fam in Beijing , 25% chirie (200 garsoniera cu baie in comuna), 6 z / sap  
Deng zicea ca daca reforma duce la polarizare, asta inseamana ca a esuat
Social unrest

If the euro zone breaks apart, it can occur only at the top, i.e., only the strongest countries can afford to leave the euro and create a new currency.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu